Aplicație multi-tenant

Toate finanțările, într-un singur loc

birou.online înlocuiește zecile de fișiere Excel prin care organizațiile cu granturi multiple își urmăresc bugetele, achizițiile și oamenii. Fiecare organizație are propriul spațiu, propriile date și propriile reguli de aprobare.

Ce acoperă

Modulele sunt legate între ele: o achiziție știe din ce linie bugetară se plătește, iar o zi de concediu se vede în pontaj și în raportul de salarii.

Finanțări

Granturi cu co-finanțare și cheltuieli indirecte, tranșe calculate automat din valoarea grantului, rapoarte către finanțator și buget pe linii și sublinii.

Achiziții

Flux complet de purchase request: solicitare, aprobare, cerere de ofertă, notă justificativă, contract, factură, proces-verbal de recepție și plată.

Salarii

State de plată lunare cu net, taxe, CAM și tichete, alocate pe proiecte după un șablon de ore per finanțare.

Diurne

Cereri de delegație cu diurnă după țară, ordin de deplasare, notă de calcul și formular de decont generate automat.

Concedii

Cereri de odihnă, medicale sau fără plată, cu aprobare pe două niveluri și înlocuitor care preia temporar permisiunile.

Raportare

Situația cheltuielilor pe finanțare și pe linie bugetară, cu metoda de curs valutar aleasă per raport.

Cum funcționează o achiziție

Același drum pe care îl faceți azi prin mailuri și foldere, doar că urmărit automat.

  1. Cineva din echipa deschide o cerere de achiziție pe o linie bugetară dintr-o finanțare.
  2. Responsabilul aprobă, iar referatul de necesitate și cererea de ofertă se generează singure.
  3. Ofertele primite se strâng în același dosar, iar selecția produce nota justificativă.
  4. Contractul se completează din datele deja introduse: furnizor, servicii, finanțare.
  5. Factura primită se leagă de contract, iar procesul-verbal de recepție apare automat.
  6. Plata intră în lista săptămânală, iar ordinul de plată închide cererea.

Pentru cine este

Pentru organizațiile care rulează simultan mai multe finanțări, cu reguli diferite de raportare și cu oameni împărțiți între proiecte.

Responsabili financiari

Văd în orice moment cât s-a cheltuit din fiecare linie și ce urmează la raportare.

Manageri de proiect

Deschid cereri de achiziție fără să mai întrebe unde a rămas bugetul.

Directori

Aprobă dintr-un singur loc și văd situația consolidată pe organizație.

Hai să vorbim

Scrie-ne câteva rânduri despre cum lucrați acum și revenim cu o prezentare pe datele voastre, nu pe un demo generic.

Răspundem în cel mult o zi lucrătoare.